Alex Tocilescu

Un vecin

Ieri către seară stăteam pe scările din faţa blocului şi fumam, că aşa se fumează aici. Fumam, deci, când din bloc iese un moş. Mă ridic, zic bună ziua, el se uită la mine, mă recunoaşte, că mai vorbisem odată juma’ de minut, se uită că fumez, se uită la cer, şi începe să vorbească.
- Romania, right?
- Right, zic.
- I wonder, spune el. You used to be good in soccer, you had a really good team. What happened to you? I didn’t see your team at any tournament lately. Did you qualify for the World Cup?
- No, zic eu.
- But why? spune el. I really don’t understand! You were so good! What happened?
- I don’t know, zic eu, şi chiar nu ştiu. Bine, înţeleg că a murit generaţia de aur şi ăştia noi sunt leneşi şi proşti şi beţivi, dar cum să-i zic omului asta? Maybe because of the corruption, spun în cele din urmă. You know, our football is completely corrupt, so there’s no real concurrence, and…
- But there’s coruption everywhere, mă întrerupe moşul. Why is it hitting you so hard?
Nu ştiu ce să zic. Moşul continuă:
- You were good in gymnastics too, you had all those world champions, Nadia what’s her name…
- Comaneci…
- Exactly. But in gymnastics you’re no good anymore, either. What’s wrong with this country?
Tăcem amândoi, eu că n-am ce să zic, el că îşi adună nişte gânduri.
- And why do you hate the hungarians? I’ve heard that you and them hate each other, but I can’t see the reason why. You’re both small countries, you’re not warriors, so why is there so much hate? That’s absurd!
Îi explic puţin despre Ardeal, despre… Habar n-am, de fapt. Nu-i urăsc pe unguri, nici ei pe mine. Deci ce să zic? Nu poate să mă întrebe şi moşul ăsta ceva ce să ştiu? Cum se face mămăliga, dacă e frumos vara la 2 Mai, chestii de-astea.
- I don’t understand you people, zice moşul. The wars in the Balkans, and you hate the hungarians, and they hate you, and seemingly everybody hates everybody else down there…
- We don’t really hate the serbs, zic.
Moşul pare mulţumit. Măcar atât. Schimbă subiectul, îmi povesteşte că este din Haiti (de altfel este negru), că a fost la Frankfurt şi i-a plăcut foarte mult, dar Bonn i-a plăcut şi mai mult, casa lui Beethoven, piaţa centrală, îi dau dreptate, Bonn este un oraş foarte frumos, mai vorbim câte ceva despre Germania, povestim amândoi, el are un văr acolo, în Schwalbach, care are o mică fermă cu nişte vaci şi nişte cai, eu îi zic că ştiu unde e Schwalbach, tot boscorodim, în cele din urmă moşul se uită la cer de parcă s-ar uita la ceas, şi-mi zice că trebuie să plece, dar că i-a făcut plăcere să stea de vorbă cu mine. Dăm mâna în semn de la revedere.
- By the way, what’s your name? întreabă.
- Alex, zic. And yours?
- Fritz, spune el.
- Quite unusual in Haiti, spun.
- Yes, zice el, it’s a long story, I’ll tell you some other time.
Şi pleacă.
Abia aştept continuarea.

Un comentariu până acum
Lasă un comentariu