Arhivele lunare: septembrie 2009

Fetele din Morningside

Astă-seară m-am dus la cumpărături. Era trecut de opt şi patruzeci de minute, afară se lăsase nişte întuneric, trebuia să cumpăr pâine, brânză (brie) şi gumă de mestecat cu aromă sau gust de mentă. M-am dus la un magazin aflat la vreo cinci străzi distanţă, că numai acolo găsesc brânza care îmi place şi o pâine care costă sub cinci dolari. Pe drum, adică pe Broadway, o grămadă de lume. Toţi tineri, proaspeţi, veseli, studenţi. Asta pentru că azi a început noul semestru şi în weekend populaţia cartierului pare să se fi dublat (studenţii de aici preferând să plece acasă în vacanţă, economisind mia de dolari care reprezintă de obicei chiria lor).

Şi mă uitam la ei. Sau mai bine zis mă uitam la ele, observând ceea ce tot observ de când am venit aici: că la universitatea Columbia, care este de fapt centrul şi raison d’etre-ul cartierului Morningside, se pare că nu sunt acceptate gagici care să cântărească peste 63 de kile. Nu exagerez şi nu inventez: aici, toate fetele sunt slabe, sau cât de slabe pot ele să fie. Posibil ca culoarea unei persoane să aibă în continuare importanţă când acesta sau aceasta caută un job sau un loc la o facultate, dar sunt convins că mult mai importantă este greutatea omului respectiv. Eşti fată şi ai 78 de kile? Well, ne pare rău, nu poţi studia la noi, dar vezi că la supermarketul de la colţ se caută vânzătoare.

Da, dur, ştiu, dar cam aşa stau lucrurile pe aici.

Şi cu toate astea mă simt minunat cărând cu mine cele 91 de kilograme pe care le-am adunat de-a lungul anilor. Pentru că nu cred în dictonul „mens sana in corpore sano”.

Ci dimpotrivă.

Etichetat , , ,

Ziceam de muzici

Da. Fac muzică. Se ştie, în general. Scriu cântece, scriu texte, produc zgomote la chitară, clapă sau computer, cânt. Am făcut şi nişte clipuri la ele şi le-am pus pe youtube. Totul are desigur un scop: să le înregistrez cândva într-un fel mai profesionist, să fac o formaţie, să dăm concerte, să bucurăm lumea, sau s-o întristăm, depinde.

Astea ar fi:

Viaţa:

Ruşine:

Tigru:

Ştiu, calitatea este îndoielnică, măiestria mea în mânuirea instrumentelor de asemenea. Şi totuşi.

Update

Să vorbim despre anul 2009, în care s-au întâmplat până acum următoarele:

Ianuarie: Începe un an nou. Îl petrec acasă, singur. Nevastă-mea nu reuşeşte să ajungă la timp pentru că nu se mai închide geamul la maşină şi ninge. Explicaţia pare stupidă, dar este adevărată.

Februarie: Ziua maică-mii. Se lasă cu mâncare, cadouri. Un CD? O carte? Nu mai ţin minte exact.

Martie: Eu şi Maja, nevastă-mea, ne mutăm la Tomi, un prieten taiwanez. Ne mutăm la el pentru că în Mai urmează să plecăm în America, la New York, unde Maja are un job de cercetător la universitatea Columbia.

Aprilie: Ziua soră-mii. Petrecere, nişte oaspeţi, se mănâncă din nou, se ciocnesc pahare, se beau câteva cocktailuri. În rest, scriu la lucrarea de diplomă, pe care de altfel o şi predau în istorica zi de 9 Aprilie.

Mai: Plecăm în America. Găsim apartament, găsim mobilă, găsim o saltea. Ne descurcăm, până una-alta. Pe 26 e ziua Majei, halim la un restaurant cubanez (Havana Central, pe Broadway colţ cu 113 sau 114). Mâncarea e bună, sosul picant este picant.

Iunie: Mă întorc la Frankfurt, dau ultimele examene, le iau, primesc o diplomă pe care scrie că am titlul de Magister Artium în American Studies şi Modern History, două subiecte despre care nu ştiu mare lucru. Totuşi primesc nota 2 în total, echivalentul notei 9 în România. De ce, nu ştiu. Mă întorc şi în România, lansez un nou volum de proză scurtă la editura Paideia. Se numeşte Standard. Despre el, mai mult în postările următoare.

Iulie: Mă întorc în America, fac mai nimic, vedem un concert Depeche Mode, ne place.

August: Mă întorc în România (mă tot întorc, după cum vedeţi), vacanţă la 2 Mai, totul decurge conform planului. Cunosc nişte oameni, se stă de vorbă, se râde, se fac planuri. Mă întorc în America.

Septembrie: Tot în America. Vizităm un muzeu, o insulă şi două parcuri. Încep să scriu o piesă de teatru sau poate un scenariu. Fac nişte clipuri la nişte cântece şi le pun pe youtube. Pătez tricoul de la Birmingham City cu sos de roşii. Sper că va ieşi la spălat.