Arhivele lunare: martie 2010

Sa dezmintim, atunci

Acum vreo două săptămâni răsfoiam internetul fără nici un scop, când dau peste un articol despre taică-meu, din care reieşea că ar fi scris ceva numit „Scrisoare către ţara mea”, un text lung şi supărat pe România. Îl citesc minunându-mă, şi realizând că este vorba despre o greşeală îngrozitoare, pentru că taică-meu nu scrie scrisori, nu scrie articole, în general nu scrie nimic, sau mai bine zis nu scrie. L-am întrebat ce şi cum, am investigat, am elucidat, pentru ca la sfârşit să realizez că asta a făcut şi Cotidianul.ro, care a băgat şi un articol despre întreaga tărăşenie.
Deci uite că foloseşte şi presa asta la ceva (deşi greşeala iniţială tot din presă provine). Bravo ei.

PS: păcat că acelaşi cotidian a cerut anchetarea lui Dan Tapalagă de la Hotnews din cauza publicării stenogramelor lui Voicu. Şi nu e caz de „nobody’s perfect”, ci mai curând invers.

Nu mai fac carnetul.

A fost aşa: şcoala de şoferi am făcut-o în vreo două săptămâni cu instructorul Vic. Băiat la vreo 33 de ani, pleată, început de chelie, ochelari, ochi albaştri, mai curând mic de statură şi mai curând slăbănog. Toate aceste însuşiri făcând din el rockerul perfect. Drept care mă urcam dimineaţa la volan, puneam radioul pe un post de Heavy Metal şi ne plimbam headbanguind prin Manhattan şi Bronx.
Foarte drăguţ, nimic de zis.

După care am dat examenul. Care a constat din:
1. Mă urc la volan.
2. Un domn gras, negru şi supărat se urcă lângă mine.
3. Pornesc motorul.
4. „Poţi să mergi”, zice tipul de lângă mine.
5. Bag în viteză şi încep să rulez încet.
6. Mă uit în oglindă. În depărtare se vede un autobuz.
7. Mă întreb ce să fac. Să intru pe banda din stânga sau nu?
8. Mă întreb în continuare ce să fac.
9. Mă întreb în continuare ce să fac.
10. Mă întreb în continuare ce să fac.
11. Omul de lângă mine apasă pe frână. Maşina se opreşte. Autobuzul trece în viteză pe lângă noi.
12. Tipul se uită urât la mine. „This was bad, man”, zice, „this was very bad”.
13. Îmi dă o hârtie pe care scrie că sunt un imbecil şi că să mă întorc altă dată şi pleacă.
14. Mă străduiesc să zâmbesc. Nu pot.

Ăsta a fost primul examen. Cum mi s-a părut că aş mai merita o şansă, l-am dat pe al doilea cu două săptămâni mai târziu. De data asta, lângă mine s-a aşezat o femeie. Am reuşit să ajung mai departe decât prima dată, adică am mers vreo cinci minute, până când femeia mi-a zis să fac dreapta. Am făcut, pe o stradă cu două sensuri, şi femeia mi-a zis „Ai încălcat linia de mijloc” (mă rog, în engleză…).
Şi gata.

De ajuns, pentru o vreme. Mai ales că nu-s obişnuit să nu iau examene. Şi mi se pare ciudat şi chiar greşit să fie mai uşor să primeşti o diplomă universitară decât un carnet de conducere. Ar trebui să fie invers.