Mai exist.

Ziceam că mă ţin de blog.
Pula.

În fine, nu asta vroiam să zic, ci să mă laud puţin, sau mai exact să anunţ că m-a lăudat cineva: Marius Chivu, în Dilema Veche.
De fapt nu mă laudă, ci pomeneşte de Standard într-o enumerare a cărţilor citibile care au apărut anul trecut.
Da’ e bine şi-aşa, nu? Că lumea citeşte Dilema, vede acolo articolul şi zice „aha, a apărut încă o carte de ăsta, aia cu coperta galbenă era haioasă, hai s-o iau şi pe asta”, şi uite-aşa se epuizează tirajul.

Bine, care este oricum epuizat, dar se pare că o să mai fie unul.

Un vecin

Ieri către seară stăteam pe scările din faţa blocului şi fumam, că aşa se fumează aici. Fumam, deci, când din bloc iese un moş. Mă ridic, zic bună ziua, el se uită la mine, mă recunoaşte, că mai vorbisem odată juma’ de minut, se uită că fumez, se uită la cer, şi începe să vorbească.
– Romania, right?
– Right, zic.
– I wonder, spune el. You used to be good in soccer, you had a really good team. What happened to you? I didn’t see your team at any tournament lately. Did you qualify for the World Cup?
– No, zic eu.
– But why? spune el. I really don’t understand! You were so good! What happened?
– I don’t know, zic eu, şi chiar nu ştiu. Bine, înţeleg că a murit generaţia de aur şi ăştia noi sunt leneşi şi proşti şi beţivi, dar cum să-i zic omului asta? Maybe because of the corruption, spun în cele din urmă. You know, our football is completely corrupt, so there’s no real concurrence, and…
– But there’s coruption everywhere, mă întrerupe moşul. Why is it hitting you so hard?
Nu ştiu ce să zic. Moşul continuă:
– You were good in gymnastics too, you had all those world champions, Nadia what’s her name…
– Comaneci…
– Exactly. But in gymnastics you’re no good anymore, either. What’s wrong with this country?
Tăcem amândoi, eu că n-am ce să zic, el că îşi adună nişte gânduri.
– And why do you hate the hungarians? I’ve heard that you and them hate each other, but I can’t see the reason why. You’re both small countries, you’re not warriors, so why is there so much hate? That’s absurd!
Îi explic puţin despre Ardeal, despre… Habar n-am, de fapt. Nu-i urăsc pe unguri, nici ei pe mine. Deci ce să zic? Nu poate să mă întrebe şi moşul ăsta ceva ce să ştiu? Cum se face mămăliga, dacă e frumos vara la 2 Mai, chestii de-astea.
– I don’t understand you people, zice moşul. The wars in the Balkans, and you hate the hungarians, and they hate you, and seemingly everybody hates everybody else down there…
– We don’t really hate the serbs, zic.
Moşul pare mulţumit. Măcar atât. Schimbă subiectul, îmi povesteşte că este din Haiti (de altfel este negru), că a fost la Frankfurt şi i-a plăcut foarte mult, dar Bonn i-a plăcut şi mai mult, casa lui Beethoven, piaţa centrală, îi dau dreptate, Bonn este un oraş foarte frumos, mai vorbim câte ceva despre Germania, povestim amândoi, el are un văr acolo, în Schwalbach, care are o mică fermă cu nişte vaci şi nişte cai, eu îi zic că ştiu unde e Schwalbach, tot boscorodim, în cele din urmă moşul se uită la cer de parcă s-ar uita la ceas, şi-mi zice că trebuie să plece, dar că i-a făcut plăcere să stea de vorbă cu mine. Dăm mâna în semn de la revedere.
– By the way, what’s your name? întreabă.
– Alex, zic. And yours?
– Fritz, spune el.
– Quite unusual in Haiti, spun.
– Yes, zice el, it’s a long story, I’ll tell you some other time.
Şi pleacă.
Abia aştept continuarea.

Fever Ray

Îmi place să dau peste muzică nouă, chiar dacă vine din Suedia şi chiar dacă sună ca în anii 80:

Iar clipul, deşi nu-i mare lucru de capul lui, este măcar cu nişte oi. Animale simpatice, pentru că nu mi se par periculoase, spre deosebire de vaci (prea mari, au coarne), porci (muşcă), cămile (şi ele muşcă, şi în plus pot da cu copita), cai (prea mari, instabili din punct de vedere mental, ca fotbaliştii români), găini (au păduchi), câini (muşcă), gâşte (muşcă, cred…), lebede (de ce au gâtul ăla aşa lung?), capre (au coarne), şoareci (se mişcă prea repede). Ştiu că şoarecii şi lebedele nu sunt animale domestice, dar le-am inclus şi pe ele totuşi.
Rămân aşadar pisicile şi oile. Şi unii câini. Mi se pare de-ajuns.

Etichetat

Se dă carte.

Noapte, Nat King Cole cântă (I love you) For Sentimental Reasons, deci beau nişte cafea şi pun romanul despre care vorbeam mai jos pe scribd.com, adică aici:

http://www.scribd.com/doc/22192237/2-Mai-Vama-Veche-Si-Inapoi-X

Îl puteţi citi direct pe site (caz în care eu aş folosi opţiunea fullscreen, care există undeva), sau vă înregistraţi (nici o grijă, nu-i pe bani) şi îl luaţi ca pdf (asta aş face eu, dacă nu l-aş fi citit deja de vreo zece ori).

Titlul este 2 Mai-Vama Veche şi înapoi, şi mie nu mi se pare ideal, dar ăsta a fost titlul de lucru, după care n-am găsit altul mai bun, deci l-am lăsat aşa.

Puteţi da linkul sau fişierul oricui vă trece prin cap, dacă vi se pare că merită. Comentarii, vorbe bune, vorbe rele, blesteme etc. aici, pe blog.

Lectură plăcută.

Stories from the city, stories from the sea

În America, ferestrele sunt altfel. Adică nu se deschid, ca în Europa, la stânga şi dreapta, ci sunt puse pe nişte şine şi pot fi ridicate sau coborâte. Cum fereastra de la baie tot aluneca în jos, şi afară sunt şase grade, am decis că trebuie reparată. Soluţia cea mai simplă ar fi fost să îl contactez pe administrator şi să-i spun ce şi cum; unul dintre băieţii care lucrează pentru el (în blocul nostru sunt vreo trei) ar fi venit, s-ar fi uitat la fereastră, s-ar fi uitat la mine, şi în cele din urmă ar fi înlocuit fereastra cu una nouă şi bună. Toată treaba ar fi durat cam o jumătate de zi şi ar fi costat enorm (ce-i drept, nu pe mine; ci pe proprietar, care este universitatea Columbia).
Asta ar fi fost soluţia cea mai simplă, dar probabil nu şi cea mai bună. Am ales soluţia românească, lipind fereastra de perete cu câteva bucăţi de scoci. Cum fereastra este, cum am mai zis, în baie, probabil că scociul se va umezi la următorul duş, şi va cădea. Nu-i nimic. Voi pune altul.
Mândru de opera mea, am pus un album Pink Floyd (Animals) la computerul care ţine loc de staţie şi şase cartofi la fiert, din care voi face salată, cu ceapă şi măsline şi ou, dacă nu uit.

Dacă n-aş face salată de cartofi, m-aş culca. Nu pentru că îmi este somn, dar pentru că am realizat alaltăieri cât de mult iubesc somnul de după-masă, între cinci jumate şi şapte. Trezindu-mă luni din acest somn, mi-am amintit de cele trei luni petrecute acum doi ani în Southampton, UK, unde am făcut un trimestru prin programul Erasmus. Veneam de la facultate pe la 16:30, mâncam ceva, foarte puţin, după care mă băgam în pat şi dormeam vreo două ore. Ah, ce viaţă minunată era. Amintindu-mi de Southampton, mi-am amintit şi de romanul pe care l-am scris acolo, şi cu care habar n-am ce să fac. Aşa că întreb aici, poate apare cineva cu vreun sfat folositor, cu o vorbă de încurajare.
Povestea e următoarea: eram deci la Southampton şi mă plictiseam, şi am început să scriu. Am scris o pagină, două, trei, treaba mergea fantastic, în două luni l-am terminat. Un roman de vreo 150 de pagini, nu mult, dar de-ajuns după părerea mea. După care l-am trimis la edituri. La vreo şapte. Singura care a răspuns a fost Humanitas, care a zis „nu, mersi”.
Ok, nu mă supăr, înţeleg că poate că nu se potriveşte în programul editorial, etc. Şi poate că editurile au dreptate; nu este o carte proastă, de asta sunt sigur, dar pe cine ar interesa povestea a patru tineri între 16-26 de ani, ale căror destine se încrucişează în Vama Veche, unde fac ce face lumea de obicei acolo, de la plajă la sex, cu multă muzică şi multă băutură la mijloc? Nu? Sună absolut stupid, cum dracu’ să vinzi aşa ceva, cine ar vrea să citească portretul generaţiei de după 1989?
Poftim? Dacă sunt ironic? Da, sunt.

Şi aş vrea să ştiu ce să fac cu ea; s-o arunc la gunoi n-are rost, că se cheamă că aş fi muncit degeaba, şi au apărut inepţii mult mai mari decât ea. Să bat în continuare la uşile editurilor nu vreau, am şi eu mândria mea, şi în plus mi s-a terminat lista cu edituri. Şi atunci? Soluţia care mă atrage cel mai mult ar fi s-o împachetez ca .pdf şi s-o pun pe site; mulţi m-au sfătuit să nu fac asta, că îmi stric numele şi cota (da, şi eu am râs), dar pe de altă parte, n-o să-mi crească cota dacă o ţin în sertar.

Sugestii, anyone?